Chyou

 

Bătrâna Irena își așeză ceașca de ceai lângă albumul vechi și-și potrivi pe nasul mic ochelarii rotunzi cu rame groase. Deschise larg fereastra, ca boarea dimineții tomnatice să pătrundă în odaia albăstruie.

Luă un loc pe canapea și zăbovi câteva clipe cu privirea asupra corpușorului care ședea lângă coperta prăfuită. Nu avea motan să îi țină de urât, precum au toate bătrânicile singure din toate epocile. Avea numai o păpușă chinezească, mare cât o ceașcă de ceai care își ducea zilele pe fața de masă gălbejită din sufragerie, așteptând în fiecare dimineață să inspire mireasma dulce de miere și vanilie ce plutea deasupra ceștii.

Pe vremuri, acum vreo jumătate de veac, Chyou locuise pe raftul unei vitrine din Tianjin, numărând parcă la nesfârșit pașii trecătorilor. Într-o zi ploioasă se simțise admirată de două perechi de ochi insistenți care o cercetau atent,  de dincolo de fereastră. Peste câteva clipe, privea orașul dintr-un buzunar.

I-au spus Chyou, căci era toamnă, pesemne tânăra cu părul castaniu  voia să poarte mereu cu sine toamna din Tianjin. Chyou a admirat luni în șir prin fereastra mică Turnul Tobelor din Tianjin. Își amintește îmbrățișările a doi tineri cu fizionomii diferite, cu ochi veseli, care își vorbeau într-o limbă necunoscută ei.

 Într-o zi, doi ochi sfârșiți  au vărsat lacrimi amare. Peste un timp,  Chyou se pomenea într-o odaie mută, albastră. Pe fereastră se zărea o clădire susținută de coloane mari, circulare. Pesemne era o gară. 

Aici totul e tăcut. A venit toamna în părul castaniu, o toamnă cenușie și blajină. Dintr-o fotografie veche, numai ochii arcuiți ai unui tânăr zâmbesc. Afară e toamnă. Și în odaie la fel, căci toamna din Tianjin a fost adusă demult într-un buzunar.