Le coeur noir

Lenny avea un stomac ca un pepene pârguit. Îi plăcea la nebunie să înfulece cuvinte franţuzeşti, puţin condimentate. Pe cele mai sofisticatele le savura din plin. Pe cele simple le înşira pe o aţă roşie şi le punea la uscat. Lenny o iubea pe Gina căreia îi plăceau foarte mult creioanele. Gina mânca praful de mină după ce făcea un munte mic pe o foaie de hârtie special pregătită.

Lenny o adora căci în fiecare zi, la ora 10 dimineaţa Gina îi aducea o cutie plină de cuvinte franţuzeşti pe care chiar ea le scria dimineaţa cu creioanele ei colorate. După ce îl privea savurând  grămada delicioasă de cuvinte, şi amuzându-se asistându-l cum se chinuia să mestece ultimul accent de la un „e” amărât, îl săruta pofticios cu buzele ei lipicioase, iar timpul rămânea suspendat în atingerea dulce.

Culori şi iubire, iubire şi culori, zeci de ore înşirate pe canapeaua galbenă din sufragerie... Fiecare zi era o poveste scrisă de Gina şi înfulecată lacom de Lenny, o poveste cu iz franţuzesc, în care săruturi franţuzeşti, priviri franţuzeşti, zâmbete franţuzeşti purtau o amprentă de praf de mină de la creioanele colorate.

 Dar Lenny devenea din ce în ce mai trist; pe zi ce trecea, Gina îi aducea numai cuvinte mari şi negre, pe care le înghiţea cu greu şi al căror gust nu mai era aşa de bun.

 Într-o zi, la ora 10 dimineaţa, Lenny a găsit în faţa uşii sale o cutie mică pe care a desfăcut-o emoţionat..singurul său ochi în formă de nasture pătrat, a ţintit mecanic spre acul mic al ceasului galben agăţat într-un cui; ora fusese mai punctuală decât Gina. Gina lipsea. A  deschis cutia, uitându-se la stomacul lui încreţit  ca o coajă de nucă şi gândindu-se, pentru un moment, cu ce îl va umple în curând. Pe cutie era scris numele Ginei dar înăuntru, în loc de desertul mult aşteptat, Lenny a găsit o inimioară neagră. Gânduri negre cu arpile lor mici şi nervoase i s-au cuibărit imediat în minte, iar  clipa a încremenit în ochii lui două lacrimi negre care au început imediat să se prelingă de-a lungul obrazului.

A plâns timp de o oră aşezat lângă uşa mică şi rotundă, cu ochii închişi şi roşii, până ce a simţit atingerea umedă a valului rece care îi depăşea încet bărbia şi se îndrepta spre fruntea palidă.  Amintirile îi îngheţaseră în cuburi mici de gheaţă care acum pluteau uşor pe marea cea neagră de lacrimi, în care Lenny se îneca treptat...după câteva clipe nu mai puteai zări nimic pe întinsul negru, decât imaginea Ginei încremenită într-un mic cub de gheaţă, care se topea încetişor...