vineri
îmi pun cochilia
amarul se prelinge ca mercurul
pe șinele de metrou
de la Unirii...
sub pași imi simt nerabdarea
mã adun de peste tot
mã reîntregesc
stare cu stare
privesc lung un profil palid
sunt multe profiluri pe aici
posibil
dar nu le vãd
îmi pun cochilia
grãbesc pasul
în parcul umed
mustește înserarea
deocamdată e vineri
îmi pun cochilia
No comments:
Post a Comment