azalee

      
       Aștept să treacă ploaia, să mă-nconjor cu azalee și anemone, să stau îndesată-n frunziș, deasupra capului să-și reverse coama un carpen bătrân. Dindărătul ochilor să păstrez doar câteva raze timide. Acum, în fața ferestrei mele stă proptit un cais cu coroana ca o bezea roz mare și îmi vine să-mi îndes în nări flori mici și pline de miresme. Mugurii galben-verzui țâșnesc prin gardul de sârmă de peste tot. În stânga, ploaia-i împletește cosițe Dâmboviței pân-o s-o facă mândră. Gândurile mele sunt line ca cercurile concentrice care se formează în băltoacele de pe stradă.Uneori, vreun pas hotărât le mai tulbură constanța dar ele-și reiau ritmul până se uniformizează în apa verzuie. Ploaia spală verdele frunzelor tinere până ce devine atât de limpede ca ochii mâței ce mi se gudură pe lângă glezne. Aștept să se limpezească străzi, gânduri, ochi și cuvinte ca să m-așez așa curată în frunzișul crud.