Aștept să treacă ploaia, să mă-nconjor cu azalee și anemone, să stau
îndesată-n frunziș, deasupra capului să-și reverse coama un carpen
bătrân. Dindărătul ochilor să păstrez doar câteva raze timide. Acum, în
fața ferestrei mele stă proptit un cais cu coroana ca o bezea roz mare
și îmi vine să-mi îndes în nări flori mici și pline de miresme. Mugurii
galben-verzui țâșnesc prin gardul de sârmă de peste
tot. În stânga, ploaia-i împletește cosițe Dâmboviței pân-o s-o facă
mândră. Gândurile mele sunt line ca cercurile concentrice care se
formează în băltoacele de pe stradă.Uneori, vreun pas hotărât le mai
tulbură constanța dar ele-și reiau ritmul până se uniformizează în apa
verzuie. Ploaia spală verdele frunzelor tinere până ce devine atât de
limpede ca ochii mâței ce mi se gudură pe lângă glezne. Aștept să se limpezească străzi, gânduri, ochi și cuvinte ca să m-așez așa curată în
frunzișul crud.
