Saturday, December 3, 2016

She and Kundera in a Saturday



That Saturday she had lost her inspiration. Empty thoughts,  no images, no panic, no emotions. She was just staying at her desk, resting her pale blue hands on the white piece of paper. Then, out of nowhere she began to feel the unbearable lightness of being…



Sunday, November 27, 2016

Oblomov





„E prins, stimabilul prieten, e prins până peste urechi”, își spuse Oblomov, conducându-l cu privirea. „Și e orb, și surd, și mut la toate celelalte lucruri din lumea asta. Iar acum o să intre în lumea bună, o să învârtă cu timpul o grămadă de treburi și o să capete o grămadă de funcții…la noi asta se numește carieră! Dar cât de puțin îi trebuie unui om: mintea lui, voință, sentimente – ce rost au? Sunt un lux! Își trăiește traiul și nu freamătă în el prea multe lucruri…Și, de fapt, lucrează de la douăsprezece la cinci la cancelarie, cu de la opt la douăsprezece acasă, nefericitul!”
                                                                                                                    I. A. Goncearov                   

Sunday, October 30, 2016

inocență

 
Ploua. Mă gândeam la deșertul Gobi înghețat bocnă și la Yeonmi, mă gândeam la iubirea inocentă, la abuz, la naivitate, la disperare, la gâzele infulecare pe câmp, la cadavrele în drum spre școală, la compromis, mă gândeam la doi copii care mănâncă bomboane pe săturate și își fură un sărut, mă gândeam la soare, mă gândeam la deșertul încremenit.

Thursday, October 6, 2016

frumoasele care oftează


in ulmul
cu trunchiul distorsionat
ele își sprijineau uitarea
văzduh fără culori
se topea pe retină
incremenite
atemporale
tăcerea
oftatul cugetului
gândurile
vârtej
jos oglindă
sus păsări cu aripi moi
inspiră adânc


senecio





- Jacqueline, viața nu e atât de simplă ca în picturile lui Paul Klee și nici atât de spectaculoasă precum picioarele elefanților lui Dali. Și nu mai sta așa de indiferentă, nu înțeleg ce tot zâmbești...ai să vezi Jacqueline, mâine, sau poate peste o oră...Jacqueline...nu înțeleg ce tot zâmbești...

Sunday, September 4, 2016

ce se mai distra Archimboldo



                                 oamenii cu ochelari fac mereu câte ceva
                                 ca doris
                                 azi doris face o supă
                                 sau o plăcintă de rubarbă
                                 nu se știe
                                 ce se mai distra Archimboldo
                                 se gândește
                                 ochelarii lui doris sunt mari
                                 două rondele de păstârnac
                                 aburite
                                 în bucătărie e mereu cald și curat
                                 doris face o supă
                                 sau o plăcintă de rubarbă
                                 nu se știe

Saturday, September 3, 2016

Luna de ocru

goneam avangardist
pe biciclete
insomniaci in noapte
ne zăceau singurătățile inerte,
neatinse
intocmai ca Brunhilda si Siegfried
sub cerul crud
am zăbovit pe strada fără nume
în ochii tăi calm și tumult
goană vrăjită
iubirea pe picioroange
în parc, înfășurată în alb
se unduia
noi urcam
mă decojeam, încet,
a sorta fairytale
bucăți din mine se amestecau cu iarba umedă de iunie
istoria artei
luna de ocru verzuliu
hokusai
patti smith
reggae
doi insomniaci
care se întâlnesc la mijlocul romanului

Friday, September 2, 2016

azalee



      
       Aștept să treacă ploaia, să mă-nconjor cu azalee și anemone, să stau îndesată-n frunziș, deasupra capului să-și reverse coama un carpen bătrân. Dindărătul ochilor să păstrez doar câteva raze timide. Acum, în fața ferestrei mele stă proptit un cais cu coroana ca o bezea roz mare și îmi vine să-mi îndes în nări flori mici și pline de miresme. Mugurii galben-verzui țâșnesc prin gardul de sârmă de peste tot. În stânga, ploaia-i împletește cosițe Dâmboviței pân-o s-o facă mândră. Gândurile mele sunt line ca cercurile concentrice care se formează în băltoacele de pe stradă.Uneori, vreun pas hotărât le mai tulbură constanța dar ele-și reiau ritmul până se uniformizează în apa verzuie. Ploaia spală verdele frunzelor tinere până ce devine atât de limpede ca ochii mâței ce mi se gudură pe lângă glezne. Aștept să se limpezească străzi, gânduri, ochi și cuvinte ca să m-așez așa curată în frunzișul crud.