Boem de fel și cam smintit,
S-a și retras nestingherit
Urcat în nucul deșirat
Tot lecturează neîncetat
Un îngâmfat cu ochii triști,
E și din neam de daltoniști
Nu cred că ați fi bănuit
Că a ajuns și erudit
Ieri seară l-am văzut pe scară
Cu un volum la subțioară
Până s-ajung să-l dojenesc
El o ștersese pisicesc
Acum citește singur cuc
Ascuns sub frunzele de nuc,
Sorbind și spațiul dintre linii
Mărturisirea lui Papini
La pagina șaizeci și trei
Găsi povestea dintre ei
Hoinari, adolescenți și triști
Cu sufletele de artiști
Il năpădi un dor mișel,
Iși ridică ochii spre cer
Rostind așa, cam ostenit
Hélas, sunt un motan sfârșit!
