În camera oranj, o respirație de câine leneș deznādājduia tăcerea. Zelda lāsase-n spatele ușii de la intrare un clocot de pași, zgomote și tristeți. Urma sā le adoarmā noaptea pe vreun prag bātātorit. La sfârșitul zilei nimic nu era mai plācut decât sā se tolāneascā. Se afundā in fotoliul înalt și deschise povestea lui Alber, un peștișor temerar care se rātācise în Marea Nordului. Printre alge verzi, brune și albastre, Alber pribegea de cinci zile fārā sā deznādājduiascā. Zelda iși aninā privirea de muselina vișinie pe care-i odihneau picioarele ostenite. Cubul āsta oranj in care iși petrecea nopțile o izola de necunoscutul rece. Alber nu avea un cub. Doar o coadā sprintenā și un zâmbet blajin sub ochii bulbucați. Dormise multe nopți acoperit cu vreo stea de mare in voia prădătorilor. Zelda iși aminti de toate nemulțumirile ei și o cuprinse vinovāția. Il privi pe Alber cu recunoștințā. Nu mai simțea pornirea să il ocroteascā intr-un acvariu in camera oranj cāci Alber avea altā strajā mai de preț, optimismul.
