bărcuța de pe Volga

                   

                                                             

                   Herăstrăul se desfăta sub razele tomnatice ale soarelui de după-amiază. Pe aleile rumenite ce înconjurau lacul pășeau trecători voioși sau meditativi, pedalând de zor ori schimbând impresii în mod gălăgios. Lângă terasele animate se întindea un părculeț care dădea spre lac, un loc umbrit presărat cu câteva statui. Miron se aseză pe o băncuță pământie sub un arțar stufos ca să-și îndese în ochi niscaiva crâmpeie de natură și în suflet câteva momente de pace. Își propti în dreapta rucsacul în care purta cutiile de chibrituri și închise ochii preț de câteva clipe, inspirând adânc. Un hârșâit de neunde îi străpunse liniștea și Miron întredeschise ochiul drept ca să caute pricina în jur. La câțiva pași mai departe, încovoiat în formă de ou, un omuleț blond și creț schița de zor cu un boț de cărbune pe o bucată de hârtie gălbejită. Urmări din coada ochiului frenezia de pe chipul desenatorului și forma care se contura de sub bucata neagră de cărbune. Simțindu-se în centrul atenției, blondul își ridică privirea din desen și îi ținti ochii mirați. Zâmbind, îl întrebă ceva în engleză dar el răspunse în franceză.
                Se legă un dialog spontan. Miron află că îl chema Igor și venea din orășelul Togliatti, tocmai din îndepărtata Rusie. Era pescar de meserie dar și picta ocazional în lungile voiajuri. Vorbiră mult într-o franceză repezită. Crochiul ședea neterminat între ei. Pe luciul apei se oglindeau ultimele zvâcniri roșiatice ale soarelui și pașii de pe alee se împuținau. Miron îl invită în căsuța lui, căci locuia aproape de lac și ar fi fost păcat să nu mai petreacă nițel timp împreună. Toată noaptea schimbară împresii tolăniți pe dușumeaua răcoroasă, dezvăluindu-și cu vorba cotloane minunate ale orașelor de baștină. Igor află că Miron lucra la o fabrică de chibrituri și că nu mai călătorise prin alte țări. Miron află că Igor mai avea de vizitat Slovacia și Ungaria ca să termine șirul țărilor europene.
Se legase o prietenie spusă și nespusă. Nu le plăceau aceleași cărți sau aceeași mâncare, nu învățaseră aceeași geografie, și nici măcar literele în care își scriau fiecare numele nu semănau deloc între ele. Dar în mod curios, sensibilitățile lor corespundeau până la a se confunda și o veselie consonantă le sclipea în privire, de parcă ar fi cărat în spate aceleași bucurii și dezamăgiri.
                    A doua zi s-au plimbat într-o barcă albăstruie, zărind sub străveziul apei peștișorii zglobii. Igor atunci i-a pictat lui Miron un pește dolofan pe care acesta l-a agățat pe peretele din sufragerie. A treia zi au pescuit în dreptul Insulei Trandafirilor de pe lacul Herăstrău. Igor l-a invitat la el în Togliatti. Poate ar putea să vină chiar vara viitoare. Ar putea pescui pe Volga și ar petrece câteva luni minunate împreună.
                   Hoinarul urma să plece a patra zi iar iar cei doi își luară angajamentul că vor coresponda.
Miron îi compunea acum o scrisoare lungă, plină de amintiri. Timpul întâlnirii lor se concentrase în câteva zeci de ore dar parcă aveau amintiri dintotdeauna. Igor luase jumătate din fericirea întâlnirii în tolba lui cu creioane, pensule și undițe. Miron păstra cealaltă jumătate în cutiile de chibrituri de pe pervaz.  Undeva, între distanțe, gândul lui Igor luneca pe o bărcuță din Herăstrău iar cel al lui Miron pe o bărcuță de pe Volga....

Paganini și ardeii roșii

 

 

                      Malena despieliţa o ceapă cu ochii înlăcrimaţi. Era sâmbătă şi copiii încă dormeau în camera întunecată iar ea potrivea masa de prânz. Îşi urmărea degetele dibace cu gândul gol. Un copoi înfometat schelălăia lung sub fereastra mică împodobită cu perdeluţe dantelate. Îi aruncă în silă un rest de pâine şi se întoarse la îndeletnicirea precedentă. Pe masa gălbejită şedea coşul cu ardeii giganţi, rume...ni. Îi privea sec, feliase tone. Avea patru pântece mici de hrănit, plus două mari. Se căpătuise de tânără la margine de lume, lăsând în urmă toată cunoașterea, uitând de sine pentru alții.
                    O învăluia liniştea surdă a cartierului sărac. Îşi şterse lacrimile din colţul ochilor cu dosul mânecii, îndepărtă perdeaua cu un deget şi află ascuns radioul mic. Îl suflă dintr-o sforţare de praf şi apăsă butonul semislinos. Se întoarse la ceapa neterminată ascultând nepăsătoare niște crâmpeie de cuvinte pătrunzând din difuzorul prăfuit. Brusc, sunetul ţâşni ca un gheizer printre perdelele rozalii, înflorate, lăsând în urma un freamăt de dantelă.
                   Tresări ca arsă la primele note, simţind un fior repede străbătându-i până în călcâie. Din arcuşul lui Jascha Heifetz se revărsa o nebunie amețitoare. Rămase cu jumătatea aia de ceapă crudă în mâna stângă şi cu lacrimile uscate pe obraz. Nu ştia nicio notă muzicală dar se buimăcise, răstălmăcise, încremenise locului. Ce simţuri uitate i se desfundaseră brusc ? Ce amintiri o năpădeau? Scotoci in memorie. Mintea ii era toată goală de fapte, de gânduri. Niciuna. Simțea doar fericirea pătrunzându-i porii. Ce-o fi fericirea ? Închise ochii şi se lăsă în voia muzicii. Dreaptă, ţeapănă. Arcuşul îi scrijelea fericirea pe cortexul sensibil şi trist şi îi mângâia timpanul. O cobora şi o urca. O ridica în leagăn cât mai sus, până lângă nori. Era vie. Totul era aşa de viu în jur... Pereţii bucătăriei vechi dispăruseră. Muzica o purta pe o barcă în voia soarelui, îi ciupea ţeasta, o înţepa cu zeci de ace înfiorate.O făcea să alerge pe un câmp cu flori galbene, o cobora nişte scări înalte şi o urca la loc, o culca pe canapele roşii de catifea în sala vreunui concert. Ce senzaţie cremoasă, înfiorată şi în câte locuri putea să fie în acelaşi timp...Îşi balansă trupul în ritmul viu, nu se știe câte minute, secunde, căci timpul de sub pleoplele tremurânde devenise impondereabil.
                    Dintr-o dată, izbucni într-un hohot eliberator, chircită pe scăunaşul din bucătărie. Un plânset de fericire şi de preaplin sufletesc. Peste lacrimile moarte șiroiau unele vii. Malena cunoscuse fericirea azi. Pe masa cu ardeii ei tocmai poposise ultimul Capriciu al lui Paganini...